1. Finalizarea achiziției Țiriac Operating Leasing
Unul din proiectele cu o importanță strategică pentru anul trecut pentru Autonom a fost achiziția Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL), agreată cu Grupul Țiriac, un business cu venituri anuale de peste 90 de milioane de lei, active de peste 200 de milioane de lei și o flotă de peste 2600 de mașini. Absorbția companiei a fost realizată exemplar de către echipa noastră, demonstrând încă o dată capacitatea noastră de a integra eficient alte companii în modelul nostru de afaceri. Am menționat importanța strategică a acestuia deoarece în urma aceste acestei Autonom și-a consolidat poziția pe piață în top trei actori.
2. Banca Europeană pentru Investiții (EIB) a acordat o finanțare în valoare de 15 milioane de euro ca parte a programului de tranziție la o flotă green
Autonom a anunțat un nou partener strategic de finanțare reprezentat de către Banca Europeană de Investiții, alături de care va accelera procesul de tranziție către o flotă verde. Valoarea finanțării se ridică la valoarea de 15 milioane de euro, fonduri care au ca scop creșterea gradului de utilizare a vehiculelor electrice și a celor cu amprentă redusă de carbon de către companiile din România.
În sectorul mobilității, în care activează Autonom, investițiile verzi reprezintă un element cheie pentru dezvoltarea sustenabilă a companiei.
3. Gestionarea crizei din Ucraina și inițiativa Help
Izbucnirea războiului din Ucraina ne-a surprins pentru că nu am considerat real riscul acestuia, însă ne-am adaptat rapid la situație și am activat în mai puțin de 24h platforma noastră Help, pe care o dezvoltasem și o folosisem în timpul pandemiei. Prin inițiativa Help am primit peste 100 de solicitări și am reușit să ne implicăm la nivel național, fără a ne limita însă doar la nevoia de transport. Ne-am asumat de fapt un rol de conector, demonstrând încă o dată angajamentul nostru de a face ceea ce este necesar pentru a sprijini comunitatea atunci când este nevoie de noi. În plus, pentru a oferi lumii actualizări cu privire la războiul care se întâmpla în prima linie am oferit mașini și jurnaliștilor pentru a ajunge în zonele respective.
4. Proiecte de implicare în comunitate
Anul acesta a reprezentat pentru noi și pentru Fundația Autonom un moment aniversar important, 10 ani de implicare în comunitate, timp în care am derulat peste 840 de proiecte cu impact în educație.
În 2022 am derulat un total de 202 de proiecte diverse în educație, cu peste 300 de voluntari autonomi, pentru 4500 de beneficiari, în peste 88 de localități. Suntem mândri să menționăm și că, Programul Devino AutonOm a ajuns la peste 450 de copii din toată țara. Un element de noutate în cadrul acestui program a fost și dezvoltarea unei lecții pe teme de sustenabilitate.
5. Dezvoltarea brandului Autonom și evenimente susținute în 2022
Un obiectiv important urmărit anul trecut a fost cel de dezvoltare a brandului Autonom, prin definirea poziționării, a universului de brand și a principalelor direcții de comunicare. Astfel, alături de un consultant extern, am conturat strategia de brand a Autonom pentru următorii ani.
O strategie de brand bine definită ajută la construirea unei imagini coerente și memorabile în mintea consumatorilor, obținerea notorietății și loialității față de brand și creșterea valorii acestuia pe piață. Prin promovarea valorilor în mesajele și activitățile de marketing ale companiei, strategia de brand contribuie la crearea unei conexiuni emoționale și relații de lungă durată cu clienții, ceea ce poate conduce la succesul pe termen lung al afacerii.
De asemenea, o prioritate pentru noi în 2022 a fost creșterea vizibilității brandului Autonom prin intermediul canalelor existente, dar și prin dezvoltarea unor noi parteneriate de lungă durată care să ne sprijine în misiunea noastră de a susține antreprenorialul local, cultura și sportul. Iată câteva dintre inițiativele în care ne-am implicat anul trecut:
- Evenimente de business: în luna mai am reluat seria evenimentelor destinate antreprenorilor din toată țara, Autonom Business Elite, cu scopul de a consolida comunitățile antreprenoriale. Am organizat cu succes șase ediții în Brașov, Constanța, Iași, Cluj, Timișoara și Craiova.
- Evenimente culturale: The Vast & The Curious, Festivalul George Enescu, Sonoro, Sunscreen.
- Evenimente sportive: Semimaratonul și Maratonul București, Transmaraton, Ultramaratonul Galați, cursa Hope Run, Cupa Casa Bună, Transfier, Haiduci și Domnițe și multe altele.
6. Premii obținute în 2022
Suntem mândri că anul 2022 ne-a adus numeroase premii și recunoașteri ale eforturilor noastre. Iată câteva exemple:
- Premiul Inovație pe piața de capital din partea Bursei de Valori București pentru emisiunea noastră de obligațiuni corelată cu obiectivele de sustenabilitate;
- Gold Level Recognition, în cadrul Romania CSR Index 2022, pentru performanța noastră în ceea ce privește guvernarea sustenabilității, impactul economic, de mediu și social, precum și pentru transparența cu care am prezentat informațiile în Raportul nostru de sustenabilitate 2021.
- Premiul Mobilitate pe Noi Piețe, o recunoaștere oferită de Profit.ro, pentru viziunea noastră de integrare a afacerilor, extinderea pe noi piețe și creșterea spectaculoasă a afacerii noastre.
- Nu în ultimul rând, Autonom a fost inclus în clasamentul Top 100 Best Employers dezvoltat de Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online dedicată angajaților din România, în urma feedback-ului primit de la actualii și foștii noștri colegi.
Evenimente cheie din perspectivă ESG în 2022
7. Publicarea primului Raport de sustenabilitate
În luna aprilie, am publicat primul nostru Raport de sustenabilitate, în mod voluntar, în care am comunicat transparent progresul nostru cu privire la obiectivele asumate în Strategia noastră de sustenabilitate. În 2022 am înregistrat progrese în reducerea mediei emisiilor noastre de carbon, iar faptul că integrarea flotei Premium Leasing ne-a decalat planul de îndeplinire a obiectivelor pentru anul curent ne-a ambiționat și mai tare să accelerăm eforturile pentru a ne respecta angajamentele pe termen lung.
8. Alăturarea inițiativei UN Global Compact și parte a inițiativei Angajament pentru Mediu
Am aderat la Pactul Global al ONU, angajându-ne să contribuim la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă și să susținem cele zece principii ale acestuia cu privire la drepturile omului, mediu, bună guvernanță și combatere a corupției.
Totodată, Autonom s-a alăturat inițiativei Angajament pentru Mediu, primul demers care reunește comunitatea de business din România în asumarea unui viitor sustenabil și care a atras până în acest moment peste 50 de semnatari.
9. Proiecte de educație și conștientizare cu privire la mașinile electrice
Două proiecte în care ne-am implicat pentru conștientizarea beneficiilor mașinilor hibride și electrice au fost Cars & Roads și RoCharge, proiecte organizate de către Autocritica, în cadrul cărora cele mai noi mașini hibride și electrice au fost testate timp de 9 zile de către jurnaliști din presa auto și în cadrul cărora am discutat în premieră despre soluțiile Business Green oferite de Autonom.
10. Evenimente de plantare
Una din direcțiile de implicare în comunitate pe care le-am susținut în 2022 a fost mediul, deoarece alegerea unui stil de viață responsabil, vine odată cu conștientizarea acțiunilor noastre și a impactului pe care îl au pe termen lung. Am participat la 3 acțiuni de plantare organizate de ONG-urile Act for Tomorrow și Viitor Plus, în județele Prahova (Brazi), respectiv Dolj (Breasta), cu scopul de a crește suprafețele împădurite din România. Dorința de a contribui la un viitor mai verde a adus împreună peste 90 de colegi din mai multe orașe, iar în decursul unui total de 17 ore, ne-am bucurat de interacțiunea cu ceilalți voluntari, fiind deopotrivă un prilej de educație de mediu.